Câteva dintre versurile hitului underground Like a boss pentru petrecerile de bloc şi pentru Balul Bobocilor, în special “ai curu like gold / do u know what I mean”, au fost sponsorizate de compania Gold Corporation. Pentru ca reclama să rămână mascată, restul structurii narative epic fail din lirica déjà vu atât de îndrăgită se bazează pe distorsionări clasice (v. deplasare şi condensare în dicţionarul de psihanaliză) combinate cu burgheze verosimilităţi de cartier şi problematica mobilităţii sociale în tenişi: susul e jos, albul e negru, viaţa e moarte şi invers. În această cheie, putem descifra urcatul scărilor ca fiind, de fapt, coborârea în mină, lipsa de aer şi lingerea (lick) fiind păstrate în registrul unui realism feroce care sugerează însăşi prezenţa omnipalpabilă a stăpânului (Boss). Planul ontic, pur şi simplu, expediază chestionările ontologice argheziene (“vreau să te pipăi şi să urlu este”). Tocmai pentru a nu mai recădea în vechi pseudoprobleme metafizice, versuri precum “Girl u are just like a bomb” se înscriu cu succes în linia descriptivist autohton postmodernă nepermiţând niciun salt interpretativ către “evidenţa e cel mai greu lucru de explicat” sau mai flexibilul “trupul e relativ”. Senzorialitatea însă îşi urmează cursul normal explodând într-un final mai apropiat decât ne-am aştepta din partea unor vedete hip-hop, în spiritualismul atât de distinctiv, marca hommo erectus-sapă-n-sens: “hai, doar ştii că merit / cu sau fără cărţi de credit / te pupă tati”. Evidentul conflict oedipian, al întâlnirii dintre pulsiune şi lege este în mod subtil rezolvat. În locul unei anevoioase sublimări, subiectul alege pur şi simplu calea cea mai scurtă: satisfacerea Tatălui în absenţa recompensei (se observă de asemenea şi spulberarea unui vechi fals cerc vicios construit pe măsura moralei sclavilor care adesea nu ştiu dacă “satisfacerea e recompensa” sau “recompensa e satisfacerea”). În acest fel, necesitatea epatării bughezului, exigenţele artei pentru artă precum şi o subtilă critică la adresa instrumentalizării raţiunii sunt satisfăcute prin vârful îndesat.
Întrebat dacă acceptarea acestei sponsorizări a constituit un compromis pentru integritatea sa artistică, Maximilian a răspuns că da în măsura în care nu. Nu! nu l-a acceptat pentru el. Banii obţinuţi din sponsorizare au fost investiţi în totalitate în cumpărarea decorului (cocaină, curvă şi carduri reale) necesar realizării videoclipului Turbofin al prietenului Grasu XXL. “Vă daţi seama, dacă lucrurile acelea nu ar fi fost reale, fanii s-ar fi prins că artiştii din ro. sunt nişte bufoni, că umblă cu scamatorii”.
Cociana cumparată a fost atât de bună încât nu se mai ştie dacă videoclipul lui XXL a fost facut înaite sau după oferta Gold Corporation şi nici dacă Maximilian apare sau nu în el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu