Morți interactivi

 

De mai multe ori pe an, pagina facebook îmi aduce aminte de zilele de naștere ale unor persoane care nu mai sunt printre noi. Scriitori, prieteni mai mult sau mai puțin apropiați, rude. Rețeaua se comportă de parcă nu ar avea cunoștință de încetarea lor din viață. Unele pagini rămân „vii” prin activitatea prietenilor și rudelor celor dispăruți. Astfel, ei rămân prezenți în eternul prezent al rețelei, conturile lor neputând fi deosebite de conturile unor persoane care se află încă în viață (cel puțin nu de cineva care nu a cunoscut personal decedatul). Pentru lumea virtuală diferența viu/mort este la fel de indiferentă precum cea dintre coca-cola și coca-cola zero. Mai multe start-up-uri se întrec pentru a crea, să-i spunem, o „nemurizare” a celor care nu mai sunt. Adică a continua activitatea lor virtuală, a crea o dublură (bazata pe informațiile date de client) care să poată interacționa cu celelalte avataruri ale lumii virtuale. Cu siguranță, această nemurizare nu are nimic de-a face cu imortalitatea visată de oameni. Pentru un scriitor ca Borges, de exemplu, „prelungirea vieții oamenilor înseamă prelungirea agoniei și multiplicarea numărului de morți”. Borges nu se gândea la lumea postumană, la cyborgi sau alte tipuri de ameliorare a speciei. Degradarea era un element imposibil de scos în afara mersului lucrurilor. Imortalitatea însemna o agonie eternă. Nemurizarea presupune ignorarea oricărei agonii prin realizarea unei copii etern copiabile. Are acest lucru un efect benefic asupra doliului? Sau, din contră, provoacă o prelungire inutilă a unei dureri dublată de un câmp iluzoriu care nu poate duce decât la o alternare între angoasă și apatie? Rețelele sociale se angajează să „continue povestea” celui care nu mai este. (Făcând o paranteză, observăm că atenția pentru poveste ocupă acum și o nouă ramură a medicinei, numită „narativă”ⁱ, care încearcă să vadă boala nu numai ca un atac asupra corpului, ci și ca o lovitură dată poveștii vieții. Medicul nu analizează doar datele concrete, ci ascultă și poveștile pacienților, felul lor personal de a interpreta ceea ce li se întâmplă. Cu ajutorul acestui tip de medicină s-ar putea acorda indivizilor dreptul de a-și controla propriul sfârșit, de a decide asupra finalului poveștii.) Doar că narațiunea din rețea este puțin narativă. Ceea ce se vede pe ecranele telefoanelor sunt momente atent selecționate din viața unui individ și chiar dacă cineva și-ar petrece tot timpul pe o rețea precum Be real, producând non-stop liveuri, ceea ce văd ceilalți este o instantanee copiere de sine. Putem lăsa urme de neșters în rețea, dar nu putem fi non-stop în atenția utilizatorilor ei. La fel se întâmplă și cu „sinele” nostru digital post-mortem. Fotografiile și videourile pe care le vedem sunt o „moarte asimbolică” (Barthes despre fotografie). Diferența este că el, spre deosebire de corpul în descompunere, poate să fie productiv pentru rețea (așa numita iobăgie digitală poate continua acum și post-mortem). Proiecte precum Eter9 și Eterni.me vor să creeze pe baza datelor obținute deocamdată de la voluntari un automatism care să continue să creeze conținut după moartea lor pe paginile de socializare. Povestea continuată prin obiecte digitale își va pierde orice urmă de singularitate, de unicitate. Absența obiectului memorial (grandios sau nu) transformă rețeaua într-un cimitir „activ” dar extrem de uniform. Nimeni nu-și poate construi, nici material, nici simbolic, o piramidă, statuie sau o simplă cruce în propria amintire pe facebook. La fel cum nimeni nu poate transmite toate metamorfozele corporale sau mentale prin care trece. Dar poate să facă o fotografie. Poate să creeze un dublu lacunar. Poate să expună succesive „morți” care devin activități. Inclusiv moartea fără ghilimele poate deveni una dintre ele.

Conform unui studiu condus de Hachem Sadikki, specializat în statistică la Universitatea din Massachussetts, în 2098 numărul utilizatorilor de facebook decedați va fi mai mare decât al celor vii. Asta în caz că rețeaua va continua politica de a nu șterge conturile celor morți plus scăderea numărului de înscriși. În câțiva zeci de ani facebook va putea fi considerat un cimitir interactiv. Iar datorită unor programe precum cele mai sus menționate (Eterni.me, Eter9), ca într-un scenariu SF, profilurile decedaților vor interacționa între ele, urmând să fie probabil primele generații de morți care vor produce profituri mult mai mari decât o făceau moaștele.

Există însă și programe care iau în considerarea moartea trupească, dar tot transformând-o în ceva nesemnificativ. Deathswitch, de exemplu, se îngrijește ca parolele și proiectele la care lucrează o persoană să nu se piardă. În plus, cel care alege acest program, poate trimite un ultim mesaj „din mormânt” celor dragi și nu numai. Deathswich trimite regulat utilizatorilor întrebarea „Are you alive?”. Dacă întrebarea rămâne fără răspuns timp de 90 de zile, programul va presupune ca utilizatorul e mort sau în stare gravă și va contacta persoanele desemnate să primească această informație. În caz de deces varianta gratis a programului va trimite un unic mesaj, în timp ce varianta premium permite trimiterea a treizeci de mesaje către zece destinatari.

Nu pot să închei decât pe o notă comică, gândindu-mă la viitori influenceri post-mortem, influenceri eterni... Chiar dacă fotografia ajutată de AI va putea produce infinite imagini cu cafele, călătorii exotice și unghii tehnice, îi rămâne influencerului viu îndeajuns de mult timp pentru a produce date suficiente pentru infinita lui strălucire?

Foto și text: Oana Pughineanu

i Putem citi pe pagina Columbia University Department of Medical Humanities and Ethics: ”Medicina narativă este o disciplină internațională aflată la intersecția dintre științe umaniste, arte, practica clinică și justiția medicală, cu fundamente conceptuale în naratologie, fenomenologie și teoria socială eliberatoare. Apărând la Columbia în 2001, medicina narativă a dezvoltat principii și practici care îi echipează pe clinicieni să înțeleagă mai bine experiențele și perspectivele pacienților lor, astfel încât să ofere îngrijiri medicale echitabile și eficiente. Medicina narativă se angajează, de asemenea, cu scriitori, artiști, savanți, activiști și profesioniști din serviciile umane de toate tipurile pentru a îmbunătăți îngrijirea sănătății din perspectiva pacienților și a furnizorilor”,