Clujul sau ”Club-Napoca”
sau ”New Yorkul fără metrou”, după
cum mai este cunoscut în mediile virtuale, poate să își închipuie
că devine un trendsetter în
ce privește distracția. Acum câteva săptămâni a avut loc
viral-locala ”Banana party”, un bal al bobocilor, ocazie pentru
câțiva tineri de 15 ani să mimeze/reproducă conform imaginarului
colectiv acreditat în vremile noastre, în public și în grup, o
partidă de sex oral folosindu-se de banane (se poate reinterpreta
pentru ”clasa creativă”, ca fiind un ”exercițiu de
empowerment”, nu se știe exact dacă pentru fete, băieți sau
banane. Probabil banane). Câteva poze au ajuns în presă și unele
voci condamnă felul în care aceste poze au devenit publice,
invocând sfînta și aproape unica relație care reglează
societatea: cea dintre angajat și angajator. Orice s-ar petrece în
fața ochilor angajatorului el trebuie să-și respecte contractul de
supunere, loialitate și confidențialitate. El nu poate sluji altor
puteri, cum ar fi: senzaționalul de presă sau propria conștiință
(în unele cazuri nici nu mai ai cum să le deosebești). Preocuparea
aceasta legtă de felul în care au ajuns pozele în presa locală
îmi aduce aminte de șirul nesfârșit de bussinesmani și
robinhoozi din Videocracy. Așa se descria Fabrizio Corona (unul
dintre produsele atipice ale televiziunii ”Președintelui”), ca
fiind un Robin Hood modern, care ia de la bogați și își dă lui
însuși. Metoda: vânzarea fotografiilor compromițătoare vedetelor
însăși. Cazul celebru e cel al pozei cu fiica lui Berlusconi,
nemulțumită de calitatea estetică a unor poze în care a fost
surprinsă, poze pe care totuși tatăl le publică în toate
revistele de scandal pe care le deținea la acea vreme (majoritatea
din Italia) confirmându-și imaginea de businessman în ochii
tuturor robinhoozilor.
Am întrebat
câțiva tineri majori ce părere au despre aces party. Unul dintre
ei mi-a răspuns că și el ar fi dorit să aibă parte de asemenea
baluri, iar ceilalți, în unanimitate, au spus că ”e foarte bine,
creativitatea tinerilor nu trebuie îngrădită”. Parcă mi-au luat
vorbele din gură: mă întrebasem și eu, ironic, de ce unii
jurnaliști au ales să folosească titluri de genul ”și toate
acestea de față cu profesorii”? Indiferent dacă profesorii sau
orice alt individ matur a participat sau nu la acest eveniment, ce ar
fi putut face? Profesorul nu poate impieta în niciun fel
”creativitatea” elevului. În învățământul modern ”centrat
pe elev/student” (pe ce altceva ar putea fi centrat? pe
învățătură?) profesorul e o figură total ”peripatetică”,
însoțitoare, lipsit de autoritate. El se poate agita politic corect
în privința patriarhatului din Baltagul, dar nu poate contesta
modelele îndrăgite și acceptate în masă, lansate la emisiuni gen
Capatos sau în videouri gen Swalla. Într-un mod spontan pentru care
îmi cer scuze de pe acum, mi-a sărit în minte următoarea
întrebare: ”Cum pot fi respectivii tineri creativi, copiind
scenarii de pe Mtv și/sau youporn?” Tinerii au început să râdă
spunându-mi că totul e ”doar așa, de distracție”. Mai noua
categorie de distracție, cu siguranță, s-a lărgit considerabil de
pe vremea studenției mele, ce să mai spun de a bunicilor...
Generația mea, a celor născuți între anii 1977-1983 are, datorită
trăsăturilor de struțocămilă (pe jumătate crescuți fără
internet, pe jumătate trăind cufundați în el) un nou nume:
Xenniali (între Generația X și Millenniali, și aducând încă
aminte de omul care se rostogolește dinspre centru spre un X
indeterminat). Corpurile și mințile noastre au cunoscut alte tipuri
de dresaje, pre-creative. Distracția cuprindea câteva jalnice
activități destul de clar circumscrise și nu am mai apucat (cel
puțin cu o jumătate de viață) epoca în care la capitolul
distracție intră aproape orice pentru care nu se găsește o
explicație (între ”rațional” și de de ”bun simț”).
Dar
mi-am dat seama urgent de cât de anacronică este gândirea și
gusturile xilenniale. Cum aș putea vorbi despre un concept de
creativitate legat de noutate într-o lume social media care
funcționează pe bază de colaj, copy-paste, print screem și număr
de clikuri? (Cât despre ce înseamnă noul însuși în minunata
lume nouă, din nou, diferențe de gândire și gust mă impiedică
să văd în ”modificare” și ”postproduction” ceva
nemaipomenit). A copia este un act de creativitate dacă poate deveni
un meme. Alte copieri care nu se supun acestui aleatoriu al
succesului rămân închise pe vecie într-un purgatoriu etern al
rețelei aștepându-și revalorizarea așa cum un bugetar așteaptă
câștigul la loto. Millennialii trăiesc în gustul pop și cultura
share. Din impulsul corectitudinii politice trebuie să spunem că nu
e nici mai bună nici mai rea decât epoca bronzului sau epoca de
aur. Funcționează doar pe alte criterii. Aici, desigur, intervine
buba. Care criterii? Aproape că îți vine să te încrezi în
inteligența artificială pentru a le descoperi. De fapt, companii
precum Google nu fac altceva decât să descopere matematic aceste
criterii. O nouă cabală a algoritmilor poate va face sens și va
răspunde întrebării legată de autoorganizarea viralelor. Din
mișcările ochilor și din microtrăsătuirle noaste vor fi deduse
comportamente de consum și comportamente ”ideologice”. Mai
devreme sau mai târziu ele vor fi combinate într-un înfricoșător
liberalo-fascism. Semnele totalitarismului unei tehnologii
inimaginabil de invazive sunt deja copleșitoare: în partea
occidentală, de partea ”distracției”, firmele se întrec să
producă roboți cât mai umani care pot reproduce până și
atingerea cuiva care a murit. Roboții vor stoca nu doar informații,
ci o serie întreagă de comportamente pe care, probabil, generațiile
viitoare le vor cumpăra de ”la raft” (Dan Chen construiește
roboți pentru îngrijirea bolnavilor terminali, roboți care pot
reproduce atingerea umană, chiar atingerea cuiva care a murit și
roboți care stimulează sentimentul de echipă:
https://www.facebook.com/quartznews/videos/178282875175081/?hc_ref=ARQgsAbEIbmeqpNjBOV5wokhHYOt5Vv9Hxzgx6xYTgw5LdSXWbBdkMZoShNrHresEe4&pnref=story).
În timp ce noi suntem urmăriți în calitate de consumatori,
împărțiți pe categorii de gust (fiind desprinși de fosta viziune
a clasei și relațiilor de putere), China experimentează cu
identificarea ideologică. În 2020, guvernul chinez își propune să
lanseze un Social Credit System prin care cetățenii vor primi un
”national trust score”, un sistem care să noteze calitatea
cetățeanului în urma monitorizării tuturor activităților sale
online: de la vizitarea magazinelor la urmărirea tipului de prieteni
pe care îi are sau a a orelor pe care le petrece cu jocurile video
(http://www.wired.co.uk/article/chinese-government-social-credit-score-privacy-invasion).
Cu
siguranță Millennialii au ”timpuri interesante” în față.
Dacă e să adoptăm un ton apocaliptic, s-ar putea ca ei să se
confrunte sau să fie direct condamnați fără apel de acest
totalitarism al mașinii care nu uită, nu șterge și în funcție
de interese și ideologii, nici nu iartă. Distracțiile se pot
transforma cu ușurință în alte vremi în acuzații (și nu e
vorba doare de faptul că peste câțiva ani domnișoarele care au
mâncat banana vor învăța despre sexual harassment). La fel cum se
întâmplă în cazul unor firme precum Ancestry.com care face o
analiză a ADN-ului la cerere (indicându-ți strămoșii),
informația o dată lansată în lumea virtuală poate deveni o probă
împotriva ta. ”Big data” nu doar culege informații, ci este
proprietarul lor, adică le deține pentru a le folosi
dincolo de voința celor care le ”produc” cu fiecare mișcare și
respirație. ADN-ul tău nu e protejat de niciun drept de autor.
Poitica Ancestry.com mi se pare semnificativă pentru tot spațiul
social-virtual în care ne lăsăm urmele și plantăm, fie că știm
sau nu, viitoare ”crime anunțate”
(https://www.geneticsandsociety.org/article/ancestrycom-takes-dna-ownership-rights-customers-and-their-relatives):
1. Ancestry.com poate folosi și distribui ADN-ul clientului în
orice scop (științific sau comercial). 2. informațiile tale
genetice pot fi folosite ”împotriva ta și a rudelor tale”: în
cazul descoperirii unor boli în ADN-ul clientului sau al rudelor,
informațiile pot fi folosite pentru a împiedica obținerea
asigurării medicale sau chiar obținerea unui loc de muncă. 3. În
cazul în care informațiile deținute îți produc ție sau rudelor
tale neplăceri, Ancestry.com nu poate fi făcut responsabil în
niciun mod legal. Singurul lucru pe care clientul îl poate face este
să înceteze folosirea Ancestry.com. La fel cum singurul lucru pe
care Ancestry.com îl poate face e să nu înceteze niciodată
folosirea materialului furnizat de client. Pentru generațiile
viitoare ”The Banana party” va fi fără sfârșit. Deocamdată
doar barmanii au avut de suferit, primind amenzi pentru vinderea
alcoolului minorilor. Dar ADN-ul virtual al tuturor celor implicați
în ”distracție” plutește pe vecie în rețea așteptând
judecăți de apoi imprevizibile.
Oana Pughineanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu